Parvenirea în penitenciar

Parvenirea persoanei în instituţia penitenciară nu este ca şi efect al unui act propriu de iniţiativă sau a obligaţiei unui cetăţean, ci constituie o formă de sancţionare, aplicată persoanei de către societate, pentru abaterea de la normele şi regulile, atât juridice, cât şi morale, stabilite în respectiva societate.

Odată cu parvenirea în instituţia penitenciară, persoana resimte, într-o măsură mai mare sau mai mică, în funcţie de caracteristicele specifice ale acesteia (vârsta, maturizarea socială, dezvoltarea culturală, etc.), efectul privării (limitării) de libertate şi, respectiv, reacţionează într-un mod individual la aceasta situaţie nouă.

La parvenirea în penitenciar se organizează procedura de primire a persoanei, care include atât acţiunile de documentare şi evidenţă, cât şi procedurile de verificare şi examinare medicală: identificarea personalităţii persoanei sosite în penitenciar, verificarea prezenţei, integrităţii şi veridicităţii actelor procedurale şi celor cu caracter personal, percheziţionarea persoanei şi verificarea lucrurilor personale ale acesteia, examinarea medicală în vederea aprecierii stării de sănătate, stabilirii prezenţei bolilor cronice şi, eventual, a leziunilor corporale, etc.

Odată cu parvenirea în penitenciar şi trecerea procedurilor de primire, persoana, având deja statut de „deţinut al respectivului penitenciar”, urmează a fi plasată în încăperea carantinei, după ce, la expirarea termenului de 15 zile, deţinutul este repartizat într-o celulă a penitenciarului, în funcţie de statutul procesual al acestuia (în cazul izolatoarelor de urmărire penală), alte criterii ce urmează în mod obligatoriu să fie luate în consideraţie la repartizarea deţinuţilor parveniţi în penitenciar.

O zi în penitenciar
Viaţa în închisoare este organizată în mod diferit în funcţie de tipul penitenciarului, regimul de detenţie şi alte aspecte specifice de activitate a unei instituţii de detenţie.

O zi de detenţie în penitenciar se conformează unui program bine determinat (programul zilei), întocmit pentru fiecare penitenciar în parte, în strictă conformitate cu care şi este organizată detenţia persoanelor în respectiva instituţie de detenţie.

Într-o instituţie penitenciară, activităţile zilnice, incluse în program, sunt variate, depinzând atât de fiecare deţinut în parte (unii rămân în celulă, în timp de alţii participă la activităţile organizate), cât şi, în primul rând, de tipul penitenciarului, după cum urmează: munca în atelier, activităţi ce ţin de deservirea gospodăreasca a penitenciarului, activităţi de formare profesională, socio-culturale şi sportive, etc.

Programul zilei pentru deținuți

Deşteptarea – cel târziu între orele 5 şi 6 dimineaţa

Exerciţii de înviorare – până la 15 min.

Toaleta de dimineaţă, aranjarea patului – până la 10 min.

Apelul de dimineaţă, controlul de dimineaţă şi seară – până la 40 min.

Dejunul – până la 30 min.

Repartizarea pe sectoarele de muncă – până la 40 min.

Timpul de muncă – în conformitate cu legislaţia muncii

Pauza pentru masa de prânz – până la 30 min.

Întoarcerea de la lucru, toaleta de seară – până la 25 min.

Cina – până la 30 min.

Timpul liber – până la 1 oră

Măsurile educative – până la 1 oră

Lucrul individual sau pe grupuri conform programului de resocializare, studii – conform graficului separat

Pregătirea de somn – 10 min.

Somnul neîntrerupt – 8 ore

Antrenarea deţinuţilor în câmpul muncii
Autorităţile penitenciare trebuie să depună eforturile necesare pentru a oferi deţinuţilor locuri de muncă suficiente, lucrul în penitenciare fiind considerat, în condiţiile legii, un drept pentru deţinuţii care doresc asta.

Antrenarea deţinutului în câmpul muncii se efectuează ţinându-se cont de starea de sănătate a acestuia, constatată de către un medic, precum şi, după caz, ţinându-se cont de aptitudinile şi specialitatea acestuia.
 
Deţinuţii, în măsura posibilităţilor, pot fi antrenaţi fie la munci neremunerate – de îngrijire şi amenajare a penitenciarului şi a teritoriului acestuia, fie la munca social-utilă remunerată.

În funcţie de categoria penitenciarului şi regimul de detenţie, deţinuţii sunt antrenaţi la munci remunerate în penitenciare sau în afara acestora, în sectoarele, atelierele de producere sau gospodăriile auxiliare ale penitenciarelor, în lucrările de deservire a instituţiilor penitenciare, la întreprinderile din cadrul sistemului penitenciar, precum şi la alte persoane fizice sau juridice indiferent de forma de proprietate.

În condiţiile în care legislaţia execuţional-penală nu stabileşte principiul de obligativitate a muncii, deţinuţii, totuşi, optează pentru implicarea în procesul de muncă, determinând ca şi considerentele acestei opţiuni următoarele:

• activitatea profesională este una fundamentală pentru viitoarea reintegrare cu succes în societate a deţinuţilor, constituind o modalitate de a se pregăti pentru eliberare;
• aceasta activitate le asigură o remunerare, care poate fi utilizată pentru a-şi achita titlurile de executare, pentru a-şi ajuta familia;
• antrenarea în câmpul muncii le ajută să varieze rutina detenţiei.

 

Agenţii economici, care aleg să lucreze cu persoanele deţinute:

• facilitează reintegrarea lor socială;
• participă la lupta împotriva recidivelor;
• le oferă un venit care permite deţinuţilor să achite victimelor prejudiciul cauzat;
• le permite sa ofere un suport financiar familiei. 

 

Educaţie prin cultură şi artă
Accesul la activităţile culturale reprezintă un element important de reintegrare socială a deţinuţilor. Educarea modului de petrecere a timpului, aflat la dispoziţia persoanei private de libertate, contribuie din plin la realizarea şi conturarea profilurilor personalităţilor individuale, la dezvoltarea încrederii în forţele proprii şi a dobândirii satisfacţiei personale.

În cadrul instituţiilor penitenciare, sunt create colective artistice, care sunt responsabile de organizarea şi desfăşurarea evenimentelor artistice, promovând astfel valorile culturale naţionale şi luarea unei atitudini civice corecte: dansul, cenaclul de poezii, teatru, cîntece, etc.

Astfel de activităţi cultural artistice sunt menite să dezvolte şi unele aptitudini care pot contribui la îmbunătăţirea imaginii de sine a persoanelor private de libertate cât şi descoperirea unor aptitudini artistice deosebite. Împotriva prăbuşirii spirituale, depresiei, urii, implicarea în activităţile spirituale este percepută de persoanele deţinute ca şi un leac nemaipomenit.

Activităţile sportive în penitenciar
Conform prevederilor Regulilor minime pentru penitenciare, Recomandarea nr. R (87) 3, adoptată de Comitetul Miniştrilor Consiliului Europei la 12 februarie 1987:

Regimurile penitenciare vor recunoaşte importanţa sănătăţii mintale şi fizice a deţinuţilor şi o vor menţine prin activităţi organizate în mod adecvat care să asigure posibilităţi de recreare prin exerciţii şi prin asigurarea condiţiilor de recreare.

Deşi un program de educaţie fizică organizat în mod adecvat va fi întocmit în cadrul şi cu respectarea obiectivelor tratamentului şi regimului de pregătire, sportul şi celelalte activităţi recreative vor fi şi ele parte a regimului penitenciar. Pentru realizarea acestui lucru instituţiile

vor fi dotate cu echipamentul şi instalaţiile necesare. Administraţiile penitenciare vor asigura participarea deţinuţilor la aceste programe, cu condiţia ca aceştia să prezinte o stare fizică adecvată. Amenajările speciale se vor face sub directa îndrumare a medicului în vederea recuperării fizice prin terapie sau educaţie fizică pentru acei deţinuţi care au nevoie de aceasta.

Astfel, administraţia fiecărui penitenciar, propune persoanelor deţinute numeroase activităţi sportive. Fiind un factor de echilibru, sportul contribuie la prevenirea recidivei şi permite persoanelor deţinute de a se încadra într-un colectiv şi de a respecta anumite reguli. Mişcarea, activismul, competiţiile în general, pot constitui supape eficiente de descărcare a tensiunilor acumulate în perioadele de detenţie staţionară. În sfârşit, sportul favorizează adoptarea unei igiene corecte de viaţă, îndeplinind şi un obiectiv major de sănătate. Printre activităţile sportive practicate de către deţinuţi, putem enumera: fotbal, volei, tenis, şah, dame, atletică uşoară/grea, domino, biliard.

 
Pe parcursul anului în instituţiile penitenciare în cadrul unei Spartachiade sunt organizate întreceri sportive cu participarea deţinuţilor, fiind incluse diferite probe sportive, cum ar fi: tenis de masă, haltere, şah, mini-fotbal, etc. În urma competiţiilor sunt selectaţi învingători, premianţii fiind stimulaţi cu diplome şi medalii de onoare. 

Asistenţa religioasă în penitenciar

Conform prevederilor Ansamblului de Reguli Minime pentru Tratamentul deţinuţilor (Rezoluţia nr.663 C (XXIV) din 31 iulie 1957, Congresul Naţiunilor Unite):

Fiecărui deţinut trebuie să i se aprobe, pe măsura posibilităţilor, să-şi satisfacă cerinţele vieţii sale religioase, participând la slujbe organizate în aşezământ şi să aibă asupra sa cărţile de educaţie şi instruire religioasă ale religiei sale.

Religia este singura putere înaintea căreia te poţi pleca fără a te înjosi. De această părere sunt şi deţinuţii adepţi ai unei din confesiuni religioase. Deţinuţii care au vocaţia rugăciunii, trăind-o ca pe o flacără interioara, care le dă puterea de a merge mai departe, sunt salvaţi sufleteşti. 

În prezent, în penitenciarele din republică, se desfăşoară multiple activităţi de asistenţă religioasă, fiecare penitenciar având chiar un locaş sfânt unde deţinuţii găsesc refugiu. Pe lângă oficierea periodică a slujbelor religioase conform calendarului religios, sunt organizate periodic de către diferite confesiuni religioase ritualuri creştine, concerte de muzică religioasa, lecţii biblice, ajutor material sub forma unor reviste şi cărţi religioase. Toate acestea sunt posibile graţie implicării şi suportului reprezentanţilor bisericii Creştin-Ortodoxe, bisericii Creştine a Baptiştilor Evanghelişti, bisericii Adventiste din ziua a şaptea, asociaţiei creştine Eliberare, precum şi reprezentanţii altor confesiuni religioase.

Mai mulţi deţinuţilor sunt de acord cu faptul că schimbarea lor comportamentală se poate realiza prin formele unei vieţi religioase active şi anume prin participarea la slujbe, rugăciuni, spovedanie, împărtăşanie. Totuşi, pare surprinzător pe alocuri gradul de activism religios al persoanelor private de libertate. Acesta se datorează în mare parte şi preoţilor care sunt mereu aproape de cei care au nevoie de un „pansament” pe rănile sufletului.

Cărţile dincolo de ziduri
Conform prevederilor Ansamblului de Reguli Minime pentru Tratamentul deţinuţilor (Rezoluţia nr.663 C (XXIV) din 31 iulie 1957, Congresul Naţiunilor Unite) (pct. 40): „Fiecare aşezământ trebuie să aibă o bibliotecă pentru uzul tuturor categoriilor de deţinuţi, dotată suficient cu cărţi instructive şi recreative. Deţinuţii trebuie să fie încurajaţi s-o folosească cât mai mult posibil.

Deţinuţi continuă să fie personalităţi care merită respect. Ei au dreptul la lectură. Această mică societate are necesitatea de a citi şi de a se informa, la fel ca şi persoanele libere. Bibliotecile din penitenciare sînt ca şi un suport pentru cei dornici de hrană intelectuală.

Administraţia fiecărui penitenciar din republică este preocupată să pună la dispoziţia deţinuţilor o bibliotecă variată, aceasta cuprinzând literatură juridică, cea religioasa, artistică etc. De asemenea, notoriu e faptul că deţinuţii beneficiază de abonamente la presa periodică.  

Lucru curios, câteva din penitenciarele din republică editează propriile ziare, din colegiul de redacţie făcând parte deţinuţii doritori. Putem exemplifica câteva dintre ele: Penitenciarul nr.3 – Leova – ziarul Ecoul libertăţii; Penitenciarul nr.6 – Soroca - ziarulTalisman, Penitenciarul nr. 4 - Cricova – ziarul V.I.P. Graţie acestor publicaţii, redactorii ziarelor îşi dezvoltă abilităţile social-culturale şi comunicative.

În închisoare, o carte bună menţine mintea deţinutului preocupată, transpunându-l în lumea pe care o deschide. Ştim cu toţii că un spirit inactiv este atelierul diavolului. Un deţinut pasionat de lectură, va avea puţin timp pentru a comite fărădelegi. E neîndoielnic faptul că lenea şi plictiseala conduc la săvârşirea unor fapte nelegiuite. În această ordine de idei, biblioteca contribuie la menţinerea păcii şi securităţii în instituţiile penitenciare. Din cărţi deţinuţii pot achiziţiona noi deprinderi şi chiar dexteritate în anumite domenii, astfel pregătindu-se pentru o integrare reuşită în societate. Ei au posibilitatea de asemenea să înveţe o limbă nouă, fie să înţeleagă aşa fenomene complexe ca viaţa, războiul, patriotismul sau iubirea.