Skip to main content

Directorii penitenciarelor din țară, prezenți la ședința operativă ANP, au trasat noi sarcini pentru eficientizarea activităților

Astăzi, 15 octombrie 2024, la sediul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), s-a desfășurat o ședință operativă cu participarea directorilor tuturor penitenciarelor din țară. În cadrul acestei întâlniri, prezidate de directorul ANP Anatolie Falca, au fost discutate și trasate noi sarcini prioritare pentru buna desfășurare a activităților din instituțiile penitenciare. 

Printre subiectele discutate s-au numărat asigurarea condițiilor optime în instituții, verificarea infrastructurii și eficientizarea activităților administrative, dar și acțiunile necesare pentru asigurarea cu combustibil, verificarea sistemelor de încălzire și modernizarea edificiilor de pază, acolo unde este nevoie de intervenții urgente.

De asemenea, în contextul alegerilor prezidențiale și a referendumului, în vederea asigurării dreptului la vot al deținuților, au fost luate decizii importante legate de desfășurarea procesului electoral în penitenciare, subliniindu-se necesitatea unei organizări eficiente și fără incidente.

Totodată, s-a decis desemnarea agenților constatatori și a statisticienilor, care vor avea responsabilitatea de a gestiona constatarea contravențiilor și a datelor statistice, fiecare instituție urmând să numească cel puțin două persoane pentru aceste funcții.

Un alt punct central al ședinței a fost evaluarea gradului de implementare a Planului de acțiuni pentru primele nouă luni ale anului 2024, cu accent pe analiza obiectivelor îndeplinite și identificarea sarcinilor rămase pentru perioada următoare.

Prin angajamentele asumate și direcțiile trasate, conducerea sistemului penitenciar va depune toate eforturile pentru a asigura o funcționare eficientă și adaptată nevoilor actuale ale instituțiilor.