Skip to main content

Instituțiile penitenciare – la ceas aniversar

Evoluăm prin filele de istorie pe care le scriem în fiecare zi, iar la ceas aniversar totalizăm, încercuim și din aliniat, trasăm noi obiective.

În primele zile ale anului 2024, câteva instituții penitenciare și-au serbat aniversarea din data în care au fost atestate primele mențiuni privind fondarea acestora, zile instituite prin ordinul directorului Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Astfel, la data de 1 ianuarie, Penitenciarul nr.5-Cahul a marcat în calendarul de activitate, 31 de ani de la instituirea sa. Totodată, în aceeași zi, și Penitenciarul nr.16-Pruncul a întors cea de-a 36-a filă din momentul adnotării de la prima menționare ca instituție penitenciară. Iar astăzi, 2 ianuarie, Penitenciarul nr.10-Goian, marchează 44 ani de la fondare, instituție penitenciară devenită Centru de detenție pentru minori și tineri.

În contextul marcării acestor momente solemne, instituțiile menționate au organizat, împreună cu angajații, ședințe festive dedicate Zilei aniversare. Astfel, au fost șterse de praf și amintite cele mai importante momente care s-au perindat de-a lungul istoriei fiecărei instituții, menționându-se aportul incontestabil al mai multor conducători și angajați care au depus și continuă să depună, tot efortul în buna dezvoltare a subdiviziunii ce o reprezintă.

Totodată, conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor, în persoana domnului director, dl Anatolie Falca și a doamnei directoare adjuncte, dna Liuba Jignea-Suveica, împreună cu persoanele responsabile pentru instituțiile penitenciare din cadrul ANP, prezente la evenimentul solemn, au felicitat colectivele instituțiilor, exprimând aleasă prețuire pentru profesionalismul și devotamentul manifestat în munca deloc ușoară pe care o desfășoară zi de zi. De asemenea, a fost menționată importanța perpetuării valorilor instituționale dobândite prin istoria și poveștile de succes a tuturor celor care au contribuit semnificativ ca astăzi să se vorbească cu mândrie și demnitate nu doar de exigența, dar și despre calitatea moral-spirituală a întregului sistem al administrației penitenciare.