Fundația Soros-Moldova a donat ieri, 2 aprilie 2020, Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) un lot de echipament de protecție și utilaj pentru combaterea răspândirii COVID-19.
ANP a primit măști, ochelari, ecrane și combinezoane de protecție dar și echipamente pentru dezinfectarea încăperilor: atomizoare și un generator de ceață. Valoarea donației este de 10 mii de dolari. Echipamentele de protecție vor fi repartizate conform planului de distribuție tuturor instituțiilor penitenciare.
Asigurarea sănătății personalului și a persoanelor deținute este o prioritate pentru Administrația Națională a Penitenciarelor. În acest sens, ANP își exprimă recunoștința pentru deschiderea și solidaritatea manifestată de Fundația Soros-Moldova în lupta cu COVID-19.
Echipamentul acordat Administrației Naționale a Penitenciarelor este parte a fondului de urgență de 100 mii de dolari, acordat de Fundația Soros-Moldova pentru susținerea Republicii Moldova în combaterea răspândirii coronavirusului de tip nou (COVID-19). (link)
Împreună vom reuși!
Serviciul mass-media ANP Tel: (022) 409-767

