Angajații penitenciarelor din regiunea centru participă timp de două zile la ședințe de trageri practice din armamentul din dotare al sistemului administrației penitenciare. Tragerile au avut loc pe poligonul Centrului de instruire „Dănceni” al Armatei Naționale.
Ședința practică a fost precedată de studierea teoriei cu privire la măsurile generale de securitate la mânuirea armei de foc, procedeele şi regulile de tragere.
Tragerile au ca obiectiv pregătirea şi antrenarea funcționarilor sistemului administrației penitenciare, iar exactitatea de a lovi ţinta şi mânuirea armei sunt abilitățile pe care le dezvoltă pentru a face față provocărilor.
Exercițiile de trageri practice fac parte din programul pregătirii profesionale al sistemului administrației penitenciare.

