Skip to main content

COMUNICAT DE PRECIZARE

Cu referință la solicitarea unui grup de deputați de a avea acces astăzi, 26.04.2019 la deținutul Gh. Petic în Penitenciarul nr.13-Chișinău, Administrația Națională a Penitenciarelor vine cu următoarele precizări:

Potrivit prevederilor art. 21 alin. (2) din Legea nr.39 din 07.04.1994 despre statutul deputatului în Parlament, deputatul are dreptul de a vizita, orice organ de stat şi obștesc, orice unitate, în modul stabilit de Biroul permanent, însă deputații nu au prezentat o hotărâre a Biroului permanent în sensul celor solicitate în cerere.

Totodată, menționăm că în conformitate cu art.181 alin.(1) din Codul de executare, unii demnitari, inclusiv deputații în Parlament, pot vizita instituțiile penitenciare în scopul exercitării atribuțiilor de serviciu. Cu toate acestea, pentru a exclude orice posibilă prevalare a interesului personal a unui deputat vis-a-vis de drepturile de care aceștia beneficiază, administrația penitenciară are totuși obligația de a verifica existența temeiurilor de acordare a accesului de a vizita penitenciarul, doar în urma exercitării funcțiilor de serviciu a deputatului în Parlament.

Amintim că, despre această decizie deputații au fost informați ieri în scris de către conducerea penitenciarului.

În ceea ce privește condițiile de detenție ale lui Gh.Petic, urmare a vizitei de ieri a Avocatului Poporului, Administrația Națională a Penitenciarelor a luat act de raportul preliminar publicat. Deținutul Gh.Petic a fost transferat într-o altă celulă, unde sunt asigurate condiții corespunzătoare de detenție. 

 

Serviciul mass-media al ANP

Tel: (022) 409-767

E-mail: presa@anp.gov.md