Skip to main content

Comunicat de precizare

Cu referire la decesul înregistrat la data de 10 februarie 2021, în jurul orei 17:00, în Penitenciarul nr.13-Chișinău, ANP informează că, o persoană în vârstă de 18 ani, aflându-se conform programului în curtea de plimbare, a fost găsită în stare inconștientă de către un angajat, care a alertat medicii. Imediat au fost întreprinse toate măsurile de resuscitare, cu anunțarea serviciilor de urgență, care au constatat decesul prin strangulare. Semne de moarte violentă nu au fost depistate.

În perioada detenției persoanei i-au fost efectuate evaluările necesare de către medici, psihologi, asistenți sociali și alți specialiști ai instituției penitenciare. La evidența psihologului, în grupe de risc nu s-a aflat, cazuri de automutilare sau tentative de suicid nu au fost înregistrate.

Pe cazul dat a fost sesizat IP Centru cu inițierea unei anchete ce urmează să stabilească circumstanțele producerii incidentului.

 

Serviciul mass-media al ANP
Tel.: 022-409-767