Echipa formată din angajați ai sistemului administrației penitenciare a participat la Turneul Internațional de Fotbal „Cupa Porto-Franco”, desfășurat în municipiul Galați, România, în perioada 23–26 aprilie 2026.
Competiția, organizată la invitația Asociației Internaționale a Polițiștilor (IPA) – Regiunea 2 Galați, a reunit 17 echipe din diferite structuri instituționale, oferind un cadru valoros pentru schimb de experiență și consolidarea relațiilor profesionale la nivel internațional.
Pe parcursul turneului, echipa Administrației Naționale a Penitenciarelor a demonstrat implicare, spirit de echipă și fair-play. Deși nu a ocupat un loc pe podium, participarea a constituit o oportunitate importantă de promovare a valorilor sportive, a colaborării și a imaginii instituționale.
Delegația Republicii Moldova a fost formată din angajați ai mai multor subdiviziuni și instituții penitenciare, care au reprezentat cu onoare sistemul administrației penitenciare în cadrul competiției.
Administrația Națională a Penitenciarelor susține implicarea angajaților în activități sportive și internaționale, acestea contribuind la consolidarea coeziunii colectivului, dezvoltarea relațiilor profesionale și promovarea unui stil de viață sănătos.

