Skip to main content

Dezvoltarea industriei penitenciare susținută de partenerii de dezvoltare și agenții economici

Astăzi, 8 aprilie 2022, la Ministerul Justiției, a avut loc o ședință privind activitățile economice în sistemul penitenciar, în cadrul căreia a fost prezentat Studiul „Pașii următori pentru industria penitenciară”, elaborat de experții Agenției de Cooperare a Germaniei (GIZ), în parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor.

La eveniment au participat: ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, secretara de stat a Ministerului Justiției, Nadejda Burciu, conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor, experții GIZ, reprezentanți ai instituțiilor naționale și internaționale, conducătorii subdiviziunilor structurale și subordonate ANP.

Studiu reflectă formele de activitate economică existentă în penitenciare, relațiile de afaceri cu sectorul privat, cadrul de administrare a întreprinderilor, finanțele publice și achizițiile publice dar și recomandări practice privind îmbunătățirea acestui sector. De asemenea, acesta prevede cadrul legal național în administrarea întreprinderilor și cadrul fiscal existent în sistemul administrației penitenciare.

Ministrul Justiției a mulțumit partenerilor de dezvoltare, care au contribuit la realizarea acestui Studiu, menționând că „industria penitenciară trebuie îmbunătățită, iar pentru aceasta trebuie elaborate politici publice și de avansat la acest capitol, astfel deținuții se vor reintegra în societate mult mai ușor”.

Secretara de stat a prezentat viziunea și obiectivele Ministerului Justiției privind dezvoltarea industriei penitenciare, prin crearea oportunităților de angajare pentru deținuți. „Prin încadrarea în câmpul muncii, persoanele condamnate își dezvoltă abilitățile vocaționale și profesionale, și învață să-și câștige existența în mod cinstit. Extinderea posibilităților de angajare în penitenciare va permite Republicii Moldova să asigure respectarea unui șir de standarde internaționale și europene. De asemenea, prin animarea industriei penitenciare vom asigura o gestionare mai eficientă a banilor publici, deoarece instituțiile își vor realiza misiunea și scopul într-o măsură mai mare”, a afirmat Nadejda Burciu.

Directorul ANP, a apreciat implicarea eficientă a experților GIZ pentru  elaborarea Studiului în scopul sporirii numărului locurilor de muncă pentru deținuți. „Acest Studiu va îmbunătăți încadrarea în câmpul muncii și reintegrarea socială a deținuților, or, aceștia fiind dintre cei mai marginalizați și excluși din viața socială și economică a țării”.

În cadrul ședinței, totodată, au fost prezentate propuneri de sporire a nivelului de încadrare a condamnaților în câmpul muncii, a fost prezentată opinia Agenției Proprietății Publice cu privire la întreprinderile de stat ce activează în penitenciare, au fost prezentate propunerile agenților economici ce desfășoară activități în penitenciare sau contractează munca condamnaților în afara penitenciarelor.

Menționăm că, în prezent persoanele private de libertate din cadrul sistemului penitenciar sunt încadrate, în număr de 974, la muncă în sectoarele de deservire gospodărească, în cadrul întreprinderilor care activează în penitenciare și în baza contractelor încheiate cu agenții economici.

Studiu „Pașii următori pentru industria penitenciară”.

Study ”Next Steps for Correctional Industries”.