Funcționarii sistemului administrației penitenciare (SAP) au participat, astăzi, 17 februarie 2021, la conferința online de închidere a programului Consiliului Europei „Promovarea unui sistem de justiție penală care respectă drepturile omului în Republica Moldova”.
În cadrul evenimentului au fost prezentate și evaluate rezultatele activităților implementate în cadrul programului CoE în conformitate cu Planul de acțiuni al Consiliul Europei – Republica Moldova pentru anii 2017-2020.
Directorul interimar al Administrației Naționale a Penitenciarelor, prezent la conferință, a mulţumit pentru inițiativele, experiența și suportul oferit prin intermediul programului CoE, care au condus la realizări pentru SAP, în așa domenii cheie ca: revizuirea actelor organizatorice în partea ce vizează asistența medicală în penitenciare, Strategia de dezvoltare a resurselor umane pentru anii 2020-2023 și Curriculum-ul de formare inițială a personalului din SAP; suport sistemului medical, prin achiziționarea unui lot de echipamente și dispozitive medicale pentru toate cele 16 Secții de asistență medicală primară penitenciară și Spitalul Penitenciar și achiziționarea și donarea unui lot de echipamente de protecție și dezinfectanți, în scopul prevenirii răspândirii COVID-19 în penitenciare; consolidarea capacității de formare profesională a angajaților din sistemul administrației penitenciare; ajustarea cadrului normativ.
Programul CoE „Promovarea unui sistem de justiție penală bazat pe respectarea drepturilor omului în Republica Moldova” a fost implementat în perioada martie 2018 – februarie 2021 și prevede o aliniere mai strânsă a sistemului de justiție penală din țară, inclusiv domeniul penitenciar și probațiune, cu standardele și recomandările Consiliului Europei, care are drept obiectiv general de a asigura un respect mai ridicat al drepturilor omului și al statului de drept prin asistarea autorităților naționale în construirea unui sistem de justiție penală funcțional eficient, bazat pe principiile umanizării, resocializării și justiției restaurative.

