În cadrul Campaniei „Ce pot să fac pentru comunitatea în care urmează să mă întorc”, care a luat start în această săptămână, 8 deținute din cadrul Penitenciarului de la Rusca au adus un strop de bucurie în viețile bătrânilor de la azilul din satul Lăpușna, raionul Hîncești.
Acțiunea, desfășurată în ajunul hramului bisericii din localitate, a inclus un program artistic emoționant, în cadrul căruia deținutele au prezentat un colaj de cântece populare. Prin interpretările lor, acestea au reușit să aducă zâmbete și momente de bună dispoziție pentru bătrânii din centrul de îngrijire.
În plus, deținutele au oferit articole tricotate manual în cadrul penitenciarului, precum și câteva compoziții tematice de toamnă, ca semn al dorinței lor de a contribui pozitiv la comunitate.
Astfel de acțiuni nu doar că îmbunătățesc viețile celor din casele de bătrâni, dar oferă și deținutelor oportunitatea de a găsi un sens profund în eforturile lor de reintegrare socială, demonstrând că schimbarea începe prin empatie și dorința de a ajuta pe alții.
Administrația Națională a Penitenciarelor își reafirmă sprijinul pentru astfel de inițiative care contribuie la promovarea valorilor umane și la resocializarea persoanelor private de libertate.