Astăzi, funcționarii publici cu statut special angajați ai Penitenciarului nr. 17-Rezina, dar și persoanele deținute au donat sânge pentru sprijinirea pacienților care au nevoie de transfuzii sanguine.
Acțiunea a fost realizată în conformitate cu prevederile acordului încheiat între Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Centrul Naţional de Transfuzie a Sângelui și reprezintă un ajutor pentru instituțiile medicale ce se confruntă cu insuficiența sângelui, necesar transfuziilor, constituind, totodată, și un gest de solidaritate cu cei aflați în suferință.
Pentru recoltarea sângelui de la donatorii voluntari, de către reprezentanții Centrului Național de Transfuzie a Sângelui, în condiții corespunzătoare, la penitenciar au fost amenajate colecte mobile. Procedura de donare a inclus un examen medical prealabil obligatoriu, prelucrarea datelor cu caracter personal ale donatorilor şi donarea propriu-zisă.
Îndemnăm toți cetățenii să nu fie indiferenți și să doneze voluntar sânge/componente sanguine. Doar împreună putem salva vieți!