Skip to main content

Acord de colaborare semnat între Administrația Națională a Penitenciarelor și Cultul Religios Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea

Astăzi, 22 noiembrie 2024, Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), reprezentată de directorul Anatolie Falca, și Cultul Religios Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din Republica Moldova, reprezentată de conducătorul său Ilie Leahu, au semnat un acord de colaborare care marchează un pas important în susținerea activităților de reintegrare socială și caritate în sistemul penitenciar.

Obiectivul principal al acestui acord îl constituie implementarea proiectelor și acțiunilor de caritate în penitenciarele din Republica Moldova, având ca scop sprijinirea reintegrării deținuților în societate și promovarea unor valori care contribuie la dezvoltarea personală și socială a acestora.

În cadrul evenimentului, directorul ANP, Anatolie Falca, a exprimat recunoștința față de Cultul Religios Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea pentru contribuțiile constante de-a lungul timpului. „Eforturile și proiectele de caritate realizate de Cultul Religios sunt un sprijin esențial pentru reintegrarea pe termen lung a persoanelor care își ispășesc pedepsele privative de libertate,” a declarat Anatolie Falca.

La rândul său, domnul Ilie Leahu a subliniat că această colaborare este una de tradiție, începută acum aproximativ 20 de ani. „Ne-am arătat întotdeauna deschiși să întindem o mână de ajutor celor aflați în nevoie, iar această colaborare este o dovadă a angajamentului nostru comun,” a declarat acesta.

 Pe lângă semnarea acordului, în cadrul întâlnirii au fost stabilite sarcini clare pentru ambele părți, alături de planificarea unor acțiuni care urmează să fie implementate în instituțiile penitenciare în perioada următoare, consolidând astfel parteneriatul dintre cele două instituții.

Administrația Națională a Penitenciarelor își reafirmă angajamentul de a sprijini inițiativele care contribuie la reintegrarea socială a persoanelor aflate în custodia sa, promovând colaborarea și implicarea comunității în acest proces.