Funcționarii sistemului administrației penitenciare și persoanele private de libertate din custodie au participat, astăzi, 01 decembrie 2020, la activități dedicate Zilei Mondiale a profilaxiei HIV/SIDA, marcată anual la 1 decembrie.
Astfel, în semn de solidaritate față de persoanele care trăiesc cu această boală, efectivul Administrației Naționale a Penitenciarelor, a participat la un flashmob, organizat de Direcția medicală a ANP, în colaborare cu AO „Inițiativa Pozitivă”, în cadrul campaniei naționale: ,,Nedetectabil=Netransmisibil".
Totodată, persoanele private de libertate din custodia penitenciarelor din țară, au participat la ore informativ-educative, seminare și au privit spoturi video prin care au fost informate despre riscurile, simptomele și tratamentul infecției respective.
Scopul activităților constă în sensibilizarea atât a funcționarilor, cât și a deținuților pentru formarea atitudinii tolerante față de persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA, sporirea nivelului de informare despre epidemie, căile de transmitere a infecției, necesitatea testării, precum și atitudinea nediscriminatorie față de persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA. În cadrul evenimentelor participanților le-au fost distribuite materiale informaționale.

