În premieră, sistemul administrației naționale a penitenciarelor, a găzduit o delegație din cadrul a 8 ambasade din Republica Moldova și reprezentanți ai UNODC, UNAIDS, care au efectuat o vizită de studiu, dar și de lucru, în penitenciarele din țara noastră. Evenimentul a fost organizat de UNODC,(Austria,Moldova) reprezentată de Ehab SALAH și Alexandru Buga, care are drept scop îmbunătățirea sistemului de sănătate din penitenciare, inclusiv creșterea calității serviciilor de reducere a riscurilor asociate infecției HIV/SIDA și a hepatitelor virale.
Procesul de studiu a demarat cu o reuniune de planificare și analiză dintre reprezentanții ambasadelor acreditate în Republica Moldova și reprezentanții corpului de comandă din cadrul ANP, condusă de directorul instituției, Anatolie Falca.
În discursul său, directorul ANP a salutat înalții oaspeți, exprimându-și gratitudinea pentru interesul manifestat față de procesul de îmbunătățire a calității prestării serviciilor de prevenire pe segmentul HIV/SIDA, menționând că evenimentul de azi vine să accentueze importanța asigurării, într-un stat de drept, a tuturor premiselor pentru respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Șefa direcției medicale din cadrul ANP, Irina Barbîroș a venit cu o prezentare în care a relatat realizările, dar și provocările care sunt întimpinate în contextul asigurării dreptului la sănătate în locurile de detenție.
La fel, în cadrul ședinței, cei prezenți au mai discutat despre aspirația Republicii Moldova de a fi membră a Uniunii Europene, azi, fiind țară candidat în acest sens, acest fapt stimulând sistemul penitenciar din Republica Moldova spre un efort major în sensul asigurării tuturor drepturilor private de libertate, organizării proceselor de furnizare a serviciilor de calitate orientate spre populația penitenciară, dar, și spre îmbunătățirea condițiilor de activitate pentru angajații din sistemului administrației penitenciare.
La rândul său, oaspeții și-au manifestat interesul față de situația actuală la compartimentul HIV/SIDA în cadrul instituțiilor de detenție din țară, au adresat întrebări și au venit cu asigurări că vor depune efort maxim pentru a susține sistemul penitenciar din țara noastră în domeniul majorării calității serviciilor de reducere a riscurilor asociate infecției HIV/SIDA, hepatitelor virale și chiar a reducerii consumului de droguri.
Ehab SALAH a demonstrat o prezentare în Power Point cu referire la standartele europene privind sănătatea în penitenciare, accentuând importanța concentrării eforturilor comune pentru a atinge standarte de calitate. La finele ședinței, oficialii au efectuat o vizită la penitenciarele nr.9 și nr.16 – Pruncul, unde au studiat condițiile sanitare de detenție, metodele și modelele de diagnostic și tratament, familiarizându-se cu programele de reducere a riscurilor disponibile în penitenciare, inclusiv schimbul de seringi și farmacoterapia de substituție cu opiacee.
De menționat că SAP are experiențe frumoase de colaborare cu UNODC, UNAIDS, dar și colaborări fructuoase cu unele Ambasade ca: Germania, Slovacia, SUA, România, Ambasada Țărilor de Jos.
NOTĂ: Sistemul penitenciar din Republica Moldova este exemplu de bună practică la nivel global privind acoperirea universală cu servicii de reducere a riscurilor în detenție.

