Skip to main content

Percheziții în Penitenciarul nr.9-Pruncul

Urmare a incidentului produs ieri, 21 decembrie 2021, în Penitenciarul nr.9-Pruncul, când un deținut a atacat prin surprindere, cu un obiect tăios, un angajat al instituției, deoarece acesta urma să efectueze în celulă unele măsuri de regim, astăzi, persoanele condamnate au fost supuse unor percheziţii.

De cele mai dese ori, deținuţii atacă angajații deoarece nu doresc să respecte regimul de detenţie, să predea obiectele sau substanţele interzice sau urmăresc scopul de a periclita securitatea instituţiei de detenţie.

Astfel, pentru prevenirea unor acțiuni deosebite, a situaţiilor de risc, în scopul asigurării ordinii şi siguranţei interioare, prevenirii şi curmării încălcărilor de regim sau a infracţiunilor, angajații direcțiilor de resort din cadrul ANP, DDS „Pantera” și ai Penitenciarului nr.9-Pruncul, au efectuat percheziţii în zonele de trai ale deținuților, unde au depistat și ridicat din diferite ascunzișuri mai multe obiecte interzise.

Amintim că, percheziţia este acţiunea prin care se realizează un control amănunţit asupra condamnaţilor, echipamentului, bagajelor, camerelor de deţinere şi tuturor locurilor unde condamnaţii au acces.