Desfășurarea ședinței operative saptămânale pe lângă conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor, din data de 04.07.2023, a avut loc într-un format mai deosebit, datorită prezenței oaspeților și mențiunilor acordate de către conducerea ANP.
Astfel, prezentă în cadrul ședinței, doamnei Maia Bănărescu - Avocat al Poporului pentru drepturile copilului, i-a fost oferită Diploma de Excelență, pentru contribuția și dedicația prodigioasă în procesul de promovare și protecție a drepturilor copiilor aflați în detenție. Cu această ocazie, domnul Anatolie Falca, Director ANP, și-a exprimat respectul și aprecierea pentru implicarea și susținerea inițiativelor sistemului administrației penitenciare în partea ce ține de detenția categoriilor speciale de deținuți, în special, minorii aflați în conflict cu legea.
De asemenea, a fost oferită Diploma Onorifică domnului Alexandr Crudu, șef al Direcției juridice din cadrul ANP, în semn de înaltă apreciere pentru contribuția în cercetarea și fundamentarea aspectelor teoretice și practice a sistemului progresiv de executare a pedepselor privative de libertate.
Tot în cadrul ședinței de astăzi, au fost adresate sincere mulțumiri din partea Președintei RM, doamna Maia Sandu, pentru efortul și angajamentul depus de către angajații sistemului administrației penitenciare, doamnei Aliona Grădinaru și domnului Marin Enachi, membri ai Grupului media pentru știri de securitate, în contextul desfășurării Summitului Comunității Politice Europene în țara noastră.
Sincere felicitări și profundă recunoștință pentru efortul și contribuția Dumneavoastră adusă sistemului administrației penitenciare.

