Skip to main content

Activități de antreprenoriat social în Penitenciarul nr.9- Pruncul

În această săptămână în Penitenciarul nr.9-Pruncul, a avut loc lansarea activității de antreprenoriat social în domeniul creșterii păsărilor.

Activitatea constă în dobândirea de către persoanele private de libertate a cunoștințelor și abilităților practice de creștere a prepelițelor pentru producerea de carne și ouă.

În sensul organizării procesului de creștere a prepelițelor a fost identificat un spațiu pe teritoriul instituției penitenciare care să corespundă tuturor normelor sanitar-veterinare.

De îngrijirea și creșterea prepelițelor se vor ocupa rezidenții Comunității Terapeutice, care  au fost instruiți la distanță în acest domeniu iar pentru început vor activa pe o perioadă de probă, ulterior, vor fi încheiate contracte de prestare și remunerare a muncii, cu agentul economic.

Proiectul inovativ este implementat în baza unui parteneriat între A.O. „Inițiativa Pozitivă” în comun cu Penitenciarul nr.9-Pruncul, cu suportul financiar al Pompidou Group al Consiliului Europei și Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Administrația Națională a Penitenciarelor susține oportunitatea de încadrare în câmpul muncii a deținuților, antreprenoriatul social contribuind, în acest sens la creșterea incluziunii sociale dar și extinderea oportunităților de angajare în câmpul muncii a persoanelor private de libertate.

 

Serviciul mass-media al ANP

Tel.: 022-409-767