Skip to main content

Partenerii de dezvoltare continuă să ofere asistență sistemului penitenciar

O delegație a Grupului Pompidou al Consiliului, în zilele de 20-21 aprilie, a vizitat Republica Moldova. Membrii delegației au avut întâlniri oficiale cu conducerea Ministerului Justiției, cu membrii Parlamentului Republici Moldova și cu reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor, în cadrul cărora s-a convenit asupra importanței promovării proiectului de lege de completare a Codului de executare al Republicii Moldova cu prevederi care vor reglementa posibilitatea de a organiza comunități terapeutice în instituțiile penitenciare, destinate condamnaților.

„Suportul oferit instituțiilor penitenciare, instruirea personalului din cadrul acestora, dar și asistența oferită condamnaților cu istoric de consum de droguri sau alte substanțe psihotrope sunt foarte valoroase pentru întregul sistem penitenciar. Mizăm în continuare pe susținerea dumneavoastră și sperăm că împreună vom reuși să îmbunătățim situația în penitenciare, în mod special mă refer la prevenirea consumului de substanțe narcotice și tratarea deținuților dependenți de droguri”, a menționat ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco.

De asemenea, reprezentanții Grupului Pompidou, au participat la lansarea cursului de e-learning, destinat angajaților care lucrează în penitenciare și asigură tratamentul medicamentos asistat pentru deținuții cu probleme de consum de droguri.

Prezentă la lansarea cursului e-learning, secretara de stat a Ministerului Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a afirmat că dependența de droguri este o problemă des întâlnită în instituțiile penitenciare. „Este important ca autoritățile să aibă o abordare specifică față de această categorie de deținuți. Sunt sigură că acest curs va contribui foarte mult la dezvoltarea specialiștilor din sistemul penitenciar și din afară. Pe lângă modificările operate la legislație, trebuie să lucrăm mult și la educația juridică atât a specialiștilor în medicină, cât și a nespecialiștilor”, a subliniat Veronica Mihailov-Moraru.

Conform agendei de lucru, delegația Grupului Pompidou a avut o întrevedere oficială cu conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor și a Penitenciarului nr.9-Pruncul. În context, părțile au efectuat și o vizită la Comunitatea Terapeutică „Catharsis” din Penitenciarul nr.9-Pruncul. Discuțiile s-au referit la activităţile implementate în sistemul penitenciar cu suportul Grupului Pompidou: activitatea Comunității Terapeutice (CT) din cadrul Penitenciarului nr.9-Pruncul, extinderea și multiplicarea comunităților terapeutice în cadrul sistemului penitenciar, implementarea programelor de asistență, destinate deținuților dependenți de droguri, din cadrul sistemului penitenciar. Oaspeții au apreciat, de asemenea, rezultatele CT, menționând că comunitatea este un exemplu de bune practici la nivel regional: „reușitele obținute până în prezent, se datorează eforturilor comune ale Consiliului Europei, ANP și societății civile”.

Conducerea ANP a mulțumit Grupului Pompidou pentru suportul oferit sistemului penitenciar și a apreciat deschiderea acestuia de a implementa, în continuare, activități comune care, cu siguranță, vor contribui la dezvoltarea sistemului penitenciar și la combaterea consumului de droguri și alte substanțe interzise.

La 21 aprilie curent, la Ministerul Justiției a fost prezentat raportul „Abordarea rolului subculturii criminale asupra accesului la tratamentul de substituție cu metadonă și buprenorfină în penitenciarele din Republica Moldova”. Autorii studiului, experți internaționali în științe, sociologie și sănătate publică, au prezentat rezultatele cercetării și au venit cu unele propuneri de reducere a influenței subculturii criminale asupra tratamentului medicamentos anti-drog.