Skip to main content

Persoanele private de libertate au donat sânge

În perioada ianuarie - martie 2023, peste 470 de persoane private de libertate din instituțiile penitenciare din țară au donat sânge și componente sanguine în contextul acordului încheiat între Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Centrul Naţional de Transfuzie a Sângelui, semnat la 18 septembrie 2020.

Este și o satisfacție pentru ANP că reușește să mobilizeze la maximum deținuții pentru un gest nobil, pentru susținerea instituțiilor medicale ce se confruntă cu insuficiența sângelui, necesar transfuziilor, constituind, totodată, și un gest de solidaritate cu cei aflați în suferință.

Pentru recoltarea sângelui de la donatorii voluntari, de către reprezentanții Centrului Național de Transfuzie a Sângelui, în condiții corespunzătoare, la penitenciare au fost amenajate colecte mobile. Procedura de donare a inclus un examen medical prealabil obligatoriu, prelucrarea datelor cu caracter personal ale donatorilor şi donarea propriu-zisă.

Donarea voluntară de sânge este un gest frumos de sprijin al sistemului medical și de solidaritate față de persoanele, a căror viață poate avea continuitate datorită sângele donat.