Skip to main content

Ziua Internaţională a Copilului - sărbătorită în sistemul penitenciar

Astăzi, 1 iunie 2022, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, de către angajații instituțiilor penitenciare, au fost organizate diverse activități educative și caritabile pentru copii.

În pofida faptului că se află departe de familie, minorii din penitenciare au avut parte de activități distractive și surprize, sărbătorind astfel - copilăria, cel mai luminos și profund sentiment din viața fiecărui copil. De asemenea, în mai multe instituții penitenciare au fost organizate expoziții de picturi tematice, realizate de către condamnați.

Deținuții minori din Penitenciarul nr.10 Goian au fost plăcut surprinși și impresionați de vizita membrilor Federației Moldovenești de Tenis, care și-au propus să contribuie la dezvoltarea abilităților de coordonare și motrice. Minorii au avut oportunitatea să învețe și exerseze tehnici  profesioniste la proba tenis de masă, iar la final au primit în dar seturi de palete și mingi.

Bunătatea nu trebuie să cunoască laude sau aplauze, însă, într-o lume în care negativul ține să anuleze orice fărâmă de gând nobil, cu ce îi mai rămâne sufletului să se hrănească? Cu faptele lor! Cu faptele noastre!

Zâmbetele pe care angajații Penitenciarului nr.9 Pruncul le-au adus pe chipurile copiilor din cadrul Centrului de Plasament și Reabilitare pentru Copii de Vârstă Fragedă bucură și să transmit speranță. Angajații au participat la activități distractive împreună cu copiii centrului și le-au oferit în dar enciclopedii, cărți de colorat, creioane, mingi, dar și obiecte hande-made confecționate de către deținuții care își ispășesc pedeapsa în cadrul instituției.

Cu un gest de binefacere au venit și angajații din cadrul Penitenciarului nr.5 Cahul, care au adus o rază de bucurie, pe chipul unei familii ce crește și educă 6 copii. În cadrul vizitei, angajații au oferit familiei haine, dulciuri, jucării, cărți, produse alimentare și obiecte de igienă, preluând în schimb emoții plăcute, satisfacție și căldură sufletească.