Skip to main content

Comemorarea a 30 de ani de la declanşarea conflictului în Transnistria

Astăzi, 2 martie, cu 30 de ani în urmă când începea războiul pentru apărarea independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova – conflictul transnistrean, veteranii conflictului au participat la o ședință în cadrul ANP.

În cadrul ședinței de comemorare, actuali și foști angajați ai sistemului penitenciar, participanți la conflictul transnistrean, au comemorat eroii căzuți pe câmpul de luptă.

„Exact trei decenii ne despart de conflictul de pe Nistru, dar ecourile bătăliei încă ne mai tulbură amintirea, mai ales, în aceste zile, când aproape de Nistru, iarăși este război. Aceste evenimente triste ne fac să vă apreciem și mai mult pentru spiritul de patriotism, curaj și devotament față de țărișoara noastră. Ați fost, sunteți și veți rămâne mereu eroii neamului nostru, v-ați jertfit viața și sănătatea în lupta pentru libertate, democrație și edificarea statului de drept Republica Moldova”, a menționat directorul ANP, Anatolie Falca.

Cu acest prilej a fost ținut și un minut de reculegere pentru cei căzuți în conflictul armat din Transnistria.

Întru dezvoltarea patriotismului şi promovării valorilor naţionale, în toate instituțiile penitenciare din ţară a fost comemorată această zi cu semnificație importantă pentru Republica Moldova.

La nivel național anul 2022 este declarat Anul Recunoștinței față de veteranii de război, participanți la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova.