Skip to main content

Conferința internațională „Reabilitarea deținuților dependenți de droguri – de ce ar trebui să ne pese?”

Reprezentantul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Vladislav Bușmachiu, a participat, în zilele de 18-19 februarie 2020, la Conferința internațională „Reabilitarea deținuților dependenți de droguri – de ce ar trebui să ne pese?”, organizată de Grupul Pompidou al Consiliului Europei și Ministerul Justiției din Georgia și desfășurată la Tbilisi, Georgia.

În cadrul conferinței, participanții au prezentat bunele practici în domeniile terapiei cu droguri, tratamentul de substituție, reducerea viciilor, reabilitării sociale, probațiunii și rolul activităților de prevenire a criminalității, cu accent pe perioadele de pre și post-eliberare ale deținuților care sunt sau au fost dependente de droguri.

În ședința plenară a conferinței, o sesiune a fost dedicată bunelor practici din sistemul administrației penitenciare autohtone. În cadrul acesteia reprezentantul ANP s-a axat pe asistența acordată pe parcursul anilor personalului medical, asistenților sociali și psihologilor în tratamentul și asistența persoanelor dependente de droguri, în mod special a Comunității Terapeutice din Penitenciarul nr.9-Pruncul. De asemenea în cadrul acestei prezentări, prin teleconferință, participanții au avut ocazia de a discuta și adresa întrebări rezidenților Comunității Terapeutice cu privire la activitatea acesteia și percepția lor despre conceptul acestui tratament. Reprezentanții Georgiei și Ucrainei s-au arătat interesați de preluarea modelului Comunității Terapeutice din țara noastră.

Conferința face parte din proiectul Grupului Pompidou „Consolidarea răspunsurilor bazate pe drepturile omului la dependența de droguri în închisori”. Discuțiile și concluziile conferinței au drept scop identificarea acțiunilor concrete și a lacunelor în eforturile existente de reducere a problemelor legate de droguri în închisoare, prevenind în același timp recapitularea și îmbunătățirea serviciilor medicale în penitenciare și în comunitate.

În cadrul evenimentului, dl V.Bușmachiu a înmânat Consultantului principal de proiect al Grupului Pompidou al CoE, Robert Teltzrow, pentru contribuția adusă la dezvoltarea sistemului administrației penitenciare din RM, Crucea „Pentru Merit” de clasa II, oferită prin ordinul directorului ANP la 13 decembrie 2019.

La eveniment au participat vice miniștrii justiției din Georgia și Ucraina,  experți în materie de combaterea drogurilor din Spania, Polonia, Germania și Georgia, precum și membri ai societății civile care lucrează în domeniul politicii de droguri din statele membre ale Grupului Pompidou.

 

Serviciul mass-media al ANP

Tel: (022) 409-767

E-mail: presa@anp.gov.md