Astăzi, 8 iulie 2022, la Biblioteca Națională a Republica Moldova, a avut loc lansarea Programului special de activități reunite în inițiativa – „Lectura ne unește” în cadrul Programului Național „LecturaCentral” ediția a V-a, care va fi implementat în penitenciarele nr.1, nr.3, nr.5, nr.6, nr.7, nr.10, nr.11, nr.15, nr.17 și nr.18.
La evenimentul a lansare a inițiativei au participat: directorul adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Liuba Jignea-Suveica, în comun cu directorii instituțiilor penitenciare, directorul general al Bibliotecii Naționale, Elena Pintilei, președintele Ligii Bibliotecarilor din Republica Moldova „Alexe Rău”, Diana Silvestru, reprezentanți ai Ministerului Culturii, ai DVV International Moldova, scriitorii Iulian Filip și Aurelian Silvestru și reprezentanții bibliotecilor raionale din raza dislocării penitenciarelor.
Directorul adjunct al ANP a mulțumit organizatorilor pentru această inițiativă care, cu siguranță, va fi utilă deținuților. „Am speranța că acest proiect o să ne ofere posibilitatea să avem un proces de reintegrare mult mai viabil, totodată, facilitând menținerea legăturii cu familia, în special copiii deținuților. Încurajăm și susținem astfel de inițiative, care au scopul de a schimba atitudinea persoanelor private de libertate față de lectură, or, anume cartea este căpătâiul dezvoltării personalității”, a spus Liuba Jignea-Suveica.
În cadrul evenimentului, reprezentanții penitenciarelor nr.3-Leova și nr.17-Rezina, au enunțat concluziile acumulate în urma implementării Programului special de activități reunite în inițiativa de lectură – „Citește-mi, tată, o poveste”, în cadrul Programului Național LecturaCentral, ediția a IV-a (2021).
Totodată, pe lângă lansarea inițiativei, au fost încheiate acorduri de colaborare între bibliotecile din penitenciare și Sistemul Național de Biblioteci, fapt ce va contribui la procesul de autoevaluare a deținuților și va amplifica impactul social al activității bibliotecii, astfel, reușind incluziunea socială a acestora.
Programul Național „LecturaCentral”, lansat de Biblioteca Națională, sub egida Ligii Bibliotecarilor din Republica Moldova „Alexe Rău”, are printre obiective și incluziunea socială de lectură în familie pentru persoanele dezavantajate (persoane private de libertate). Relevanța și valoarea adăugată a proiectului cultural este de a facilita comunicarea între copii și părinții aflați în dificultate temporară de a fi alături de ei prin organizarea unui program special de lectură de la distanță, care va contribui la incluziunea socială a persoanelor private de libertate.

