Skip to main content

„Donează sânge. Dăruiește bucuria de a trăi!”

În perioada 8 – 25 august 2022, peste 450 de persoane private de libertate din instituțiile penitenciare din țară au donat sânge în cadrul Campaniei „Donează sânge. Dăruiește bucuria de a trăi!”, desfășurată de Ministerul Sănătății în comun cu Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP).

Este și o satisfacție pentru ANP că reușește să mobilizeze la maximum deținuții pentru un gest nobil, pentru susținerea instituțiilor medicale ce se confruntă cu insuficiența sângelui, necesar transfuziilor, constituind, totodată, și un gest de solidaritate cu cei aflați în suferință.

Pentru recoltarea sângelui de la donatorii voluntari, de către reprezentanții Centrului Național de Transfuzie a Sângelui, în condiții corespunzătoare, la penitenciare au fost amenajate colecte mobile. Procedura de donare a inclus un examen medical prealabil obligatoriu, prelucrarea datelor cu caracter personal ale donatorilor şi donarea propriu-zisă.

Prin această campanie organizatorii își propun să promoveze și să sporească gradul de conștientizare cu privire la importanța donării de sânge, dar și susținerea unor asemenea acțiuni pe viitor.