Guvernul Republicii Moldova | Ministerul Justiției

Departamentul Instituțiilor Penitenciare

A A A

Vox-expert

 „Libertatea, cea mai visată în închisoare”

 

— Numărul persoanelor deţinute în penitenciarele din R. Moldova este în creştere. Potrivit unor date recente, timp de un an, am ajuns să avem cu 6% mai mulţi deţinuţi decât anterior. Cum explicaţi acest fenomen?

— Acum 10 ani, în sistemul penitenciar erau deţinuţi 10 mii de condamnaţi. În legătură cu decriminalizarea Codului Penal, dar şi de aprobarea unor măsuri alternative de pedeapsă, cum ar fi munca în folosul comunităţii. În 2012, numărul deţinuţilor era de 6583, în 2013 – cu vreo 300 mai mulţi, iar în 2014 – 7317. Desigur, în ultimii doi ani se atestă o majorare a numărului deţinuţilor cu circa 4%-6%, indicele descoperirii infracţiunilor este în creştere. Până la urmă, însă, pedeapsa, fie ea privativă de libertate sau nu, este decisă de instanţa de judecată, DIP fiind abilitat doar cu executarea pedepselor privative de libertate.

— Cum credeţi, din ce cauză detenţia este considerată cel mai mare stres şi cea mai mare suferinţă în viaţă? Mai mare chiar decât suferinţa cauzată de pierderea unui om apropiat…

— Este adevărat, detenţia constituie un eveniment stresant pentru orice persoană. Privarea de libertate este una dintre suferinţele cele mai mari ale omului, chiar şi atunci când îi sunt respectate celelalte drepturi. Actualmente, în fiecare instituţie penitenciară există specialişti psihologi, sarcina cărora este asistarea şi susţinerea psihologică a deţinuţilor în procesul de adaptare a lor la condiţiile de detenţie.

— Cum sunt alimentaţi deţinuţii în penitenciarele de la noi?

— Alimentarea deţinuţilor are loc în temeiul Hotărârii de Guvern nr. 609 din 29.05.2006 cu privire la normele minime de alimentare zilnică şi obiectele de toaletă şi menaj ale deţinuţilor. Aceasta conţine normele minime generale de alimentare zilnică a deţinuţilor, a gravidelor şi mamelor care alăptează, a bolnavilor de tuberculoză, a minorilor, a bolnavilor şi invalizilor de gradul I şi II, precum şi norma minimă zilnică de asigurare a condamnaţilor cu raţie rece în timpul escortării. Documentul stabileşte lista produselor cu care sunt alimentaţi deţinuţii şi cantitatea lor. Bunăoară, 550 g de pâine, 110 g de crupe, 85 g de carne şi 85 g de peşte, 100 g de lapte, 20 g de zahăr, 30 g de unt, 250 g de legume. Deţinutele însărcinate, mamele care alăptează, bolnavii beneficiază de un meniu mai variat şi mai bogat în vitamine sau cantităţi majorate de produse.

— Cum arată meniul unei zile?

— Deţinuţii sunt alimentaţi de trei ori pe zi, având un meniu variat. La micul dejun, de obicei, sunt hrăniţi cu terci din diverse cereale sau paste făinoase, pâine cu unt şi ceai cu zahăr sau lapte. La prânz – supă cu varză, mazăre, paste făinoase, orez, dar şi terciuri din cereale cu carne sau peşte şi pâine, iar la cină – peşte sau carne cu garnitură, pâine şi ceai.

— Fenomenul sustragerii produselor alimentare din şcoli, grădiniţe sau spitale e unul răspândit în R. Moldova. Se fură sau nu din cantinele penitenciarelor?

— Nu au fost înregistrate furturi ale produselor alimentare din cantinele penitenciarelor. Cantinele se află în interiorul instituţiilor penitenciare, iar persoanele care lucrează la cantină sunt verificate la Punctele de trecere şi control, atât la intrare, cât şi la ieşirea din instituţie. Totodată, în cazul în care persoanele condamnate sunt încadrate la deservirea penitenciarului şi lucrează la cantină, acestea sunt verificate de şeful de cantină, angajat al sistemului penitenciar, care are obligaţia de a conduce activitatea bucătarilor, lucrătorilor cantinei, de a urmări respectarea normelor de activitate.

— Dar din instituţiile medicale?

— În fiecare penitenciar există câte o farmacie, angajaţii căreia asigură evidenţa strictă a medicamentelor. Repartizarea preparatelor farmaceutice se face conform bonurilor de comandă. Stocurile de medicamente sunt periodic verificate, periodic fiind prezentate rapoarte. Totodată, personalul penitenciarului, inclusiv specialiştii medicali, sunt verificaţi la intrarea şi la ieşirea din penitenciar.

În Sistemul Penitenciar autohton funcţionează câteva Programe de reducere a riscurilor, în scopul diminuării comportamentului riscant asociat consumului de droguri. Implementarea programelor de schimb de seringi, a tratamentului de substituţie cu metadonă şi distribuirea prezervativelor, sunt apreciate ca fiind exemple bune de urmat în întreaga lume. Deşi numărul cazurilor de îmbolnăviri cu HIV/SIDA în R. Moldova este în creştere, situaţie caracteristică pentru întreaga Europă de Est şi Asia Centrală, Michel Kazatchkine, reprezentant special al Secretarului General ONU pentru HIV/SIDA în Europa de Est şi Asia Centrală, a lăudat metodele de prevenire a infecţiei HIV în rândul deţinuţilor din R. Moldova şi a declarat următoarele: „Demarat la începutul anilor 2000, programul de reducere a riscurilor de îmbolnăvire cu HIV/SIDA în penitenciarele din Moldova este unic în regiune, şi un model excelent, nu doar la nivel regional, dar şi global”, citează huffingtonpost.com.

— Cunoaşteţi persoane condamnate nedrept?

— Nu ţine de competenţa noastră de a ne pronunţa asupra deciziilor instanţelor de judecată. Funcţiile de bază ale DIP sunt administrarea, coordonarea şi controlul realizării politicii de stat în domeniul punerii în executare a pedepselor penale privative de libertate, a arestului preventiv, a arestului contravenţional, precum şi a măsurilor de siguranţă aplicate deţinuţilor.

— Nişte penitenciare moderne ar ameliora starea de suferinţă a deţinuţilor?

— Condiţiile mai bune sunt importante, dar niciodată nu pot substitui libertatea. Chiar din primele clipe de viaţă în penitenciar, persoana resimte efectul privării de libertate şi, respectiv, reacţionează în mod individual la această situaţie nouă. Nu putem afirma că starea de suferinţă a deţinuţilor ar depinde doar de condiţiile de trai. Dintre toate valorile, cea care le lipseşte mai mult este libertatea, care e de neînlocuit. După ea tânjesc toţi deţinuţii. Ei visează ziua în care o vor recăpăta. În altă ordine de idei, vizitele rudelor sunt un sprijin moral inestimabil pentru deţinuţi, fiind deseori singura lor legătură cu lumea exterioară. Participarea la activităţile cultural-artistice are scopul de a dezvolta unele aptitudini care pot contribui la îmbunătăţirea imaginii persoanelor private de libertate, dar şi la descoperirea unor calităţi artistice şi umane deosebite. Un factor de echilibru este şi sportul, care contribuie la prevenirea recidivei şi le permite persoanelor deţinute de a se încadra într-un colectiv şi de a respecta anumite reguli. Mişcarea, activismul, competiţiile sunt remedii eficiente de descărcare a tensiunilor acumulate în perioadele de detenţie. Printre activităţile sportive practicate de deţinuţi sunt fotbalul, voleiul, tenisul, şahul, jocul de dame, atletica uşoară/grea, biliardul. Prăbuşirea spirituală, depresiile, ura sunt atenuate prin implicarea deţinuţilor în activităţi spirituale. În prezent, în penitenciare se desfăşoară multiple activităţi de asistenţă religioasă, fiecare penitenciar având chiar un locaş sfânt, în care deţinuţii îşi găsesc refugiu. Pe lângă oficierea periodică a slujbelor religioase, diferite confesiuni religioase organizează ritualuri creştine, concerte, lecţii biblice, fac donaţii de reviste şi cărţi religioase. Activismul religios al persoanelor private de libertate se datorează preoţilor capelani, care sunt mereu aproape de cei care au nevoie de balsam pentru suflet.

— Când va fi edificat penitenciarul „de tip european”, preconizat să apară în locul Penitenciarului nr. 13 din Chişinău?

— Lucrările de finisare a construcţiei noului penitenciar, care va înlocui actuala instituţie de detenţie din Chişinău, sunt preconizate pentru sfârşitul lui 2017. Noua închisoare va fi amplasată la intrarea în Bubuieci, la 9 km de Chişinău, pe un teren de 36 de hectare. Aceasta este proiectată pentru 1600 de locuri, cu asigurarea a cel puţin 4 m.p. pentru o persoană. Acordul-cadru de împrumut dintre R. Moldova şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru realizarea Proiectului de construcţie a noului penitenciar a fost deja ratificat prin Legea nr. 295 din 12.12.2013. De asemenea, în baza Hotărârii Guvernului nr. 173 din 12.03.2014, a fost instituită o Unitate de implementare a Proiectului de construcţie a penitenciarului din Chişinău, cu un personal de 8 unităţi, responsabil de coordonarea activităţilor în cadrul Proiectului de construcţie de la început până la finalizarea acestuia. Totodată, Unitatea de implementare a Proiectului va fi asistată de o companie de asistenţă tehnică internaţională, care va fi contractată în baza unei achiziţii publice internaţionale. La etapa actuală, a fost elaborat Caietul de sarcini, care a fost înaintat Agenţiei Achiziţii Publice din R. Moldova şi reprezentanţilor Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei. După efectuarea verificărilor, acesta va fi publicat în Monitorul Oficial al UE şi al R. Moldova. În 2015, în comun cu compania de asistenţă tehnică internaţională, urmează să fie contractată o companie internaţională de proiectare. Guvernul a obţinut un împrumut pentru acest proiect de construcţie a penitenciarului din Chişinău în sumă de 39 mln. euro, un grant de 1 mln. euro, iar 4,5 mln. euro vor fi oferiţi de Guvernul R. Moldova, în total 44 mln. euro.

— Ce se întâmplă, de obicei, cu deţinuţii care, fiind în închisori, află că au obţinut o decizie favorabilă la CtEDO?

— Dacă CtEDO constată vreo încălcare a unui drept apărat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, obligaţia statului este de a achita prejudiciul suportat de condamnat. De fapt, deciziile CtEDO nu au impact asupra sentinţelor de condamnare. Însă, odată ce a fost emisă o decizie favorabilă reclamantului, aceasta devine temei pentru întreprinderea unor acţiuni de către stat. De exemplu, dacă ne referim la violarea unor drepturi ce ţin de condiţiile de detenţie, se intervine pentru îmbunătăţirea acestora.

Este regretabil că R. Moldova a fost condamnată la CtEDO în mai multe cauze ce vizează condiţiile de detenţie în penitenciare, acestea fiind recunoscute de înalta Curte ca fiind inadecvate în contextul prevederilor Convenţiei. Nu poate fi negat nici faptul că Penitenciarul nr.13, fiind unul dintre cele mai vechi, figurează în majoritatea cauzelor pierdute la CtEDO, vizând condiţiile de detenţie. Dar, toate aceste cauze vizează perioada de detenţie a reclamanţilor 2005–2009, una dificilă pentru sistemul penitenciar naţional.

Astăzi, în condiţii de totală austeritate, conducerea sistemului penitenciar face eforturi pentru redresarea situaţiei şi pentru crearea unor condiţii de întreţinere a deţinuţilor corespunzătoare standardelor europene. După cum am menţionat, vor fi construite două case de arest cu capacitatea de 650 locuri în municipiul Bălţi, costul total al construcţiei fiind de aproximativ 250 mln. lei, estimarea nu presupune inflaţia şi deprecierea leului şi 1600 locuri pentru casa de arest din municipiul Chişinău, care va lua locul Penitenciarului nr.13 din capitală, costul acesteia fiind estimat la 44 mln. euro.

— Cum sunt tratate persoanele care încearcă să le transmită deţinuţilor obiecte sau produse interzise?

— Persoanele care încearcă să transmită deţinuţilor obiecte interzise sunt sancţionate. Conform art. 343, Cod contravenţional, „Transmiterea sau tentativa de a transmite deţinuţilor obiecte, substanţe, produse interzise se sancţionează cu amendă de la 30 la 40 de unităţi convenţionale, aplicată persoanei fizice, cu amendă de 50-100 de unităţi convenţionale, aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu sau fără privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii pe un termen de la 6 luni la un an”. În cazul tentativelor de transmitere a substanţelor narcotice, persoanele pot fi pedepsite conform art. 217, 2171 alin.2, Cod Penal, „Expedierea, transportarea substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, săvârşite în proporţii mari, cu sau fără scop de înstrăinare, se pedepseşte cu privare de libertate de la 2 la 5 ani”.

În 2014, au fost înregistrate dosare deschise pentru 320 de persoane civile care au încercat să transmită în instituţiile de detenţie obiecte şi substanţe interzise.

În acest context, fac un apel către cetăţeni, rude, prieteni, către toţi cei care încearcă prin diferite metode să transmită celor de după gratii obiecte şi substanţe interzise: nu vă lăsaţi manipulaţi! În timp ce angajaţii instituţiilor penitenciare depun eforturi mari pentru a contracara pătrunderea în locurile de detenţie a obiectelor şi substanţelor interzise, dvs., rude sau prieteni, în mod intenţionat încercaţi să sfidaţi legea şi să tulburaţi liniştea şi sănătatea deţinuţilor. Ingeniozitatea şi curajul de a camufla sau a arunca obiecte şi substanţe interzise în locurile de detenţie vă poate costa LIBERTATEA.

— Au sau nu acces în penitenciarele din stânga Nistrului funcţionarii DIP? Ce se întâmplă de fapt acolo?

— În zona de securitate funcţionează două instituţii de detenţie: Penitenciarul nr. 8, Bender, de tip semiînchis, şi Penitenciarul nr.12, Bender, de tip izolator de urmărire penală. Funcţionarii DIP au acces în aceste penitenciare.

— Ce şanse au minorii din penitenciare să se integreze în societate, ieşind la libertate?

— Tinerii care ajung în penitenciare au nevoie de ajutor. Pe lângă comportamentul infracţional, ei vin cu numeroase probleme – atât sociale, cât şi psihologice. Marea majoritate dintre ei sunt din familii social-vulnerabile, alţii au fost neglijaţi de la vârstă fragedă. Ispăşindu-şi pedeapsa, ei însuşesc noi profesii, dezvoltă abilităţi sociale, învaţă să relaţioneze, astfel încât, fiind eliberaţi, să-şi poată asigura existenţa într-o lume mai puţin primitoare pentru cei care au trecut prin penitenciar. Iar eliberarea din detenţie este la fel de stresantă ca privarea de libertate. Cred că şansele lor de a se integra vor fi mult mai mari atunci când societatea va fi deschisă şi va ajuta aceşti copii.

— Recent, CtEDO a constatat faptul discriminării în cazul unei deţinute din Penitenciarul nr. 13, Tatiana Machina, invalidă de gradul 1, care se deplasează doar în scaun cu rotile. Câţi invalizi sunt deţinuţi în penitenciare? În ce condiţii?

— Sistemul penitenciar de la noi a moştenit logistica şi infrastructura sovietică, care nu au presupus condiţii rezonabile de acomodare pentru persoanele cu dizabilităţi. În cazul Tatianei Machina, administraţia Penitenciarului nr.13 a investit surse financiare pentru asigurarea anumitor posibilităţi de acomodare, solicitate de deţinută. Desigur, ele nu sunt suficiente, dat fiind specificul acestui penitenciar, în care este deţinut un număr mare de persoane, de diferite categorii. De altfel, în prezent, în penitenciare se deţin 97 de persoane care primesc pensii de invaliditate. 29 de condamnaţi sunt cu dizabilităţi fizice locomotorii, 6 dintre ei necesită şi sunt asiguraţi cu scaune cu rotile.

— Care e cea mai grea condamnare în cazul deţinuţilor de la noi? Câţi condamnaţi pe viaţă avem?

— Cel mai mare termen este detenţia pe viaţă. În prezent, sunt 106 deţinuţi pe viaţă. Ei stau într-un sector specializat, în Penitenciarul nr.17 din Rezina. Deşi, pentru ei, regulile de detenţie sunt mai dure, cei care au un comportament pozitiv şi demonstrează o schimbare a stilului de viaţă au posibilitatea să participe la diverse activităţi cultural-artistice şi sportive. În 2014, în premieră, câţiva deţinuţi au participat la concursul intelectual Brain Ring, desfăşurat la Chişinău. Tot în 2014, pentru ei a fost organizată pentru prima dată Ziua Uşilor Deschise – în care condamnaţii au fost vizitaţi de rude. Cunoaştem că societatea are o percepţie dură faţă de această categorie de condamnaţi, dar prin astfel de acţiuni ne-am propus să sensibilizăm opinia publică şi totodată suntem interesaţi care este atitudinea societăţii civile, cum văd ei resocializarea acestor oameni, merită sau nu să le mai acordăm o şansă. Personal cred că toţi oamenii se pot schimba. Dacă nu aş crede aşa, nu aş fi în această funcţie. Oamenii se schimbă atunci când înţeleg că sunt susţinuţi şi că în ei au încredere şi alţii. Acest lucru l-am învăţat aici, în sistemul penitenciar.

— Ce credeţi despre dezbaterile referitoare la pedeapsa capitală?

— Această pedeapsă este una eliminatorie, prin ea individul fiind înlăturat din societate. Această pedeapsă îl lipseşte pe condamnat de efectul pe care îl poate avea prevenţia specială şi, respectiv, cel al reeducării. O primă motivaţie de respingere a acestei pedepse ar fi caracterul său injust şi inuman, viaţa fiind atributul cel mai de preţ al omului, care, odată suprimat, nu mai poate fi redat. La noi, acest subiect a fost discutat intens în anii ’90, în 1996 pedeapsa cu moartea fiind abolită şi înlocuită cu detenţia pe viaţă. Cred că a fost o decizie corectă şi nu e cazul ca, după 20 de ani, să ne reîntoarcem la aceleaşi condiţii.

Interviu cu Ana Dabija, directorul Departamentului Instituţiilor Penitenciare al Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova

Interviu realizat de Aneta Grosu,

Publicat în « Ziarul de gardă » din 5 februarie 2015

 

Bibliotecile din sistemul penitenciar naţional

 

 

În Republica Moldova există 17 penitenciare în care sunt deţinute peste 7.000 de persoane. În fiecare penitenciar există o sală de bibliotecă unde deţinuţii îşi pot petrece timpul în mod util. Procedura de împrumut a cărţilor nu se deosebeşte cu nimic de cea din oricare altă bibliotecă din ţară. Zilnic, de la ora 08:00 până la ora 17:00, deţinuţii au posibilitatea să împrumute o carte pentru a o citi în celulă sau în sala de bibliotecă, care este dotată corespunzător. Fiecare persoană condamnată are întocmită o fişă personală, unde sunt înregistrate cărţile solicitate, care se eliberează contra semnătură.

 

 

Cum ajung cărţile pe rafturile din închisoare

În general, fondul bibliotecii este completat din bugetul de stat. „În mediu, anual se alocă pentru procurarea cărţilor şi abonarea la ediţiile periodice aproximativ 10.000 de lei pentru fiecare penitenciar. Din aceştia, minim 1.500 de lei trebuie să fie pentru completarea fondului de carte. Totodată, fondul de carte se mai completează şi din diferite donaţii, care vin de la diferite biblioteci, cum ar fi Biblioteca Naţională, Biblioteca „B. P. Haşdeu”. De asemenea, primim donaţii şi de la universităţi. Recent, Ministerul Justiţiei a donat o serie de cărţi de literatură juridică pentru Penitenciarul nr. 4 din Cricova. Şi persoane fizice dăruiesc cărţi”, explică Sergiu Bîlba.  

 

Literatura juridică, la mare căutare

În anul 2014, penitenciarele din Republica Moldova au fost abonate, în total, la 104 ediţii periodice diferite în limba de stat şi 50 de ediţii diferite în limba rusă. „Toate ziarele se păstrează în bibliotecă, iar cele de importanţă majoră sunt expuse pe peretele penitenciarului, pentru ca orice deţinut să se informeze”, ne mai spune Sergiu Bîlba. Tot el adaugă că mulţi dintre cei ajunşi în închisoare caută să citească literatura juridică pentru a se informa dacă nu li se încalcă anumite drepturi, cum are loc desfăşurarea procesului de urmărire penală etc.

Cărţile sunt preponderent în limba română şi în limba rusă. Iar acolo unde există clase de studii generale, poate fi găsită şi literatură în limba franceză şi engleză. Sergiu Bîlba susţine că înainte de a se face abonarea pentru cărţi sau ziare, angajaţii din fiecare penitenciar ar realiza un studiu de evaluare pentru a vedea ce s-a citit cel mai mult în anul precedent. Astfel, se procură cărţi pentru care există interes. Majoritatea bibliotecilor din penitenciare sunt dotate cu calculatoare. Ele nu sunt conectate la internet, dar au cărţi electronice care nu există în format tipărit.

Bibliotecile din sistemul penitenciar naţional

În Republica Moldova există 17 penitenciare în care sunt deţinute peste 7.000 de persoane. În fiecare penitenciar există o sală de bibliotecă unde deţinuţii îşi pot petrece timpul în mod util. Procedura de împrumut a cărţilor nu se deosebeşte cu nimic de cea din oricare altă bibliotecă din ţară. Zilnic, de la ora 08:00 până la ora 17:00, deţinuţii au posibilitatea să împrumute o carte pentru a o citi în celulă sau în sala de bibliotecă, care este dotată corespunzător. Fiecare persoană condamnată are întocmită o fişă personală, unde sunt înregistrate cărţile solicitate, care se eliberează contra semnătură.

 

Cum ajung cărţile pe rafturile din închisoare

În general, fondul bibliotecii este completat din bugetul de stat. „În mediu, anual se alocă pentru procurarea cărţilor şi abonarea la ediţiile periodice aproximativ 10.000 de lei pentru fiecare penitenciar. Din aceştia, minim 1.500 de lei trebuie să fie pentru completarea fondului de carte. Totodată, fondul de carte se mai completează şi din diferite donaţii, care vin de la diferite biblioteci, cum ar fi Biblioteca Naţională, Biblioteca „B. P. Haşdeu”. De asemenea, primim donaţii şi de la universităţi. Recent, Ministerul Justiţiei a donat o serie de cărţi de literatură juridică pentru Penitenciarul nr. 4 din Cricova. Şi persoane fizice dăruiesc cărţi”, explică Sergiu Bîlba.  

 

Literatura juridică, la mare căutare

În anul 2014, penitenciarele din Republica Moldova au fost abonate, în total, la 104 ediţii periodice diferite în limba de stat şi 50 de ediţii diferite în limba rusă. „Toate ziarele se păstrează în bibliotecă, iar cele de importanţă majoră sunt expuse pe peretele penitenciarului, pentru ca orice deţinut să se informeze”, ne mai spune Sergiu Bîlba. Tot el adaugă că mulţi dintre cei ajunşi în închisoare caută să citească literatura juridică pentru a se informa dacă nu li se încalcă anumite drepturi, cum are loc desfăşurarea procesului de urmărire penală etc.

Cărţile sunt preponderent în limba română şi în limba rusă. Iar acolo unde există clase de studii generale, poate fi găsită şi literatură în limba franceză şi engleză. Sergiu Bîlba susţine că înainte de a se face abonarea pentru cărţi sau ziare, angajaţii din fiecare penitenciar ar realiza un studiu de evaluare pentru a vedea ce s-a citit cel mai mult în anul precedent. Astfel, se procură cărţi pentru care există interes. Majoritatea bibliotecilor din penitenciare sunt dotate cu calculatoare. Ele nu sunt conectate la internet, dar au cărţi electronice care nu există în format tipărit.

 

Sergiu Bîlba, specialist principal în cadrul Secţiei resocializare şi programe educative a Direcţiei activitate educativă, psihologie şi asistenţă socială a DIP

Interviu realizat de Doina Grecu,

Publicat în ziarul „Adevărul” din 11 mai 2015.

 

 

 

 

 

 Problemele în procesul de încadrare în societate a persoanelor eliberate din detenţie

 

Reintegrarea socială a condamnaţilor rămîne scopul suprem al sistemului penitenciar şi reprezintă elementul fundamental al mecanismului ce asigură funcţionalitatea societăţii. Scopul oricărei societăţi este de a-şi menţine echilibrul, ordinea socială şi normativă, astfel încît indivizii care nu corespund normelor social acceptabile sunt stereotipizaţi şi ignoraţi.

 

Succesul reintegrării condamnaţilor în societate depinde de un complex de factori de ordin biologic, psihologic, social, care au un impact decisiv şi drept rezultat final duc la adaptare sau neadaptare socială. Adaptarea persoanei eliberate din detenţie la condiţiile şi relaţiile sociale are loc prin asimilarea informaţiilor, cerinţelor şi normelor pro-sociale respective şi de acomodare la un mediu social nou. Anume în cazul incapacităţii de asimilare şi acomodare apar problemele de reintegrare socială.

 

Problemele în adaptarea socială cu succes nu sunt generate doar de influenţa experienţei acumulate în penitenciar, dar în mare parte de  trăsăturile de personalitate şi mai ales, de condiţiile impuse de mediul social.

 

Procesul de reintegrare socială, adaptare la condiţiile adecvate de viaţă şi mediul social normal după detenţie este complicat şi depinde de trei grupuri de factori:î

 

 

          Particularităţile individuale de personalitate:

-         viziuni de viaţă (aspiraţii),

-         trăsăturile de caracter,

-         temperament,

-         nivelul dezvoltării intelectuale,

-         adaptabilitate la condiţii noi,

-         autocontrol,

-         morală,

-         nivelul de cultură şi etică,

-         deprinderi social utile,

-         lipsa unei meserii.

 

 

       Condiţiile mediului social:

-         stigmatizare şi respingerea din partea societăţii,

-         influenţa unui grup antisocial,

-         reactualizarea conflictului cu victima,

-         locul permanent de trai,

-         familie şi relaţii cu familia,

-         locul permanent de muncă,

-         gradul de satisfacţie faţă de muncă şi relaţiile cu colegii de serviciu,

-         asistenţa post detenţie din partea organizaţiilor şi instituţiilor abilitate,

-         ne cunoaşterea instituţiilor administraţiei publice centrale şi locale la care ar putea să se adreseze pentru a obţine un sprijin, sau au puţină încredere în acestea că le-ar putea fi de ajutor,

-         blocaje de cooperare cu instituţiile de stat,

-         reticenţa din partea agenţilor economici privind angajarea persoanelor ex-deţinute,

-         probleme de discriminare salarială,

-         restricţionarea în obţinerea unor posturi mai înalte,

-         sănătatea precară după liberare din detenţie.

 

 

          Condiţiile din penitenciarul în care a ispăşit pedeapsa privativă de libertate, care influenţează comportamentul în primele luni după eliberare:

-         structura organizatorică a grupului de apartenenţă în timpul detenţiei,

-         termenul de detenţie,

-         organizarea procesului de muncă în timpul detenţiei,

-         instruirea,

-         intervenţiile psihologice, sociale, educative, etc.

 

Cea mai problematică perioadă de reintegrare este de la 3 - la 6 luni. Anume în această perioadă este necesară monitorizarea procesului de reintegrare socială a celor eliberaţi din detenţie. Dacă deţinutul eliberat din penitenciar nu se angajează la serviciu sau lasă serviciul ales, nu are un loc stabil de trai sau îl schimbă sistematic, încalcă ordinea publică – toate acestea indică faptul că procesul de reintegrare socială decurge cu probleme şi există motive reale pentru recidivă.

 

 

Oleg PANTEA,

Şef al Direcţiei activitate educativă,

psihologică şi asistenţă socială a

Departamentului Instituţiilor Penitenciare  

 

 

 Stresul penitenciar şi impactul lui asupra sănătăţii psihice a colaboratorilor sistemului penitenciar

 În societatea contemporană noţiunea de stres este des utilizată şi aplicată în diferite domenii. Ce este stresul? La general, totalitatea reacţiilor adverse, în plan psihic şi fiziologic, pe care le prezintă o persoană atunci, când nu este capabilă să facă faţa solicitărilor la care este supusă. Penitenciarul fiind mediul în care solicitările faţă de personal sunt foarte mari, referindu-se atât la stabilitatea emoţiilor, nivelul de cultură, starea de sănătate, cât şi la cerinţele faţă postul deţinut, nivelul de pregătire profesională, etc. Astfel, specificul activităţii colaboratorilor în penitenciare, condiţiile de muncă, obiectul muncii şi spaţiul izolat şi încarcerat, contactul continuu cu deţinuţii, acestea fiind uneori factori provocatori ai situaţiilor stresante, influenţează negativ asupra personalităţii colaboratorului, el fiind pus deseori în faţa luării deciziilor şi să fie responsabil de consecinţele acestora. În cazul lipsei unui nivel corespunzător al stabilităţii moral-psihologice, deseori putem observa fenomenul arderii emoţionale şi a deformării profesionale.

Stresul  penitenciar reprezintă un rezultat al interacţiunii mai multor factori ce caracterizează locul de muncă al colaboratorului, şi nu factori unici. Activitatea colaboratorului din penitenciare este determinată, în mare măsură, de regimul de detenţie al condamnaţilor, ambianţa existentă, de ierarhia relaţiilor interpersonale şi de serviciu. Astfel, putem determina următorii factori stresanţi în mediul penitenciar:

·         Miturile existente în societatea contemporană vizavi de imaginea colaboratorilor sistemului penitenciar, care sunt prezentaţi ca fiind personalul drept agresiv, needucat şi corupt, fapt ce este departe de realitate. Astfel, colaboratorii tind permanent să-i construiască societăţii civile o percepere corectă, reală a funcţiei şi rolului important pe care îl poartă.

·         Stresul la locul de muncă poate fi provocat şi de anumite caracteristici manageriale cum ar fi: caracterul deficient de comunicare în instituţie, atmosfera tensionată în colectiv, relaţiile ierarhice dintre diferite niveluri de conducere, stilul de conducere neadecvat, etc. 

·         Caracterul contradictoriu a funcţiei colaboratorului de ajutor social şi funcţia de control;

·         Activităţile de reeducare, resocializare, care deseori se termină cu insucces, indiferent de eforturile depuse de colaboratori, acest proces fiind influenţat de personalitatea deţinutului;

·         Personalitatea dificilă a condamnatului şi problemele psihice ale lui.

 

Stresul penitenciar poate să se manifeste atât spontan, cât şi latent, influenţând gândirea, psihicul şi relaţiile interpersonale a colaboratorului, drept rezultat apare epuizarea emoţională, vegetativă şi fizică. Astfel, în condiţiile actuale, sănătatea fizică şi mintală a colaboratorului sistemului penitenciar, necesită o atenţie deosebită. Acest proces de întărire a sănătăţii personalului este unul global şi comun: la nivel de societate, la nivel de sistem, la nivel de instituţie, etc. Pe măsură ce colaboratorul unei instituţii penitenciare va fi satisfăcut de procesul şi rezultatul muncii pe care o realizează, starea lui de sănătate fizică şi psihică nu va avea de suferit. Strategia de întărire a sănătăţii psihice a colaboratorilor sistemului penitenciar, trebuie să presupună soluţionarea problemelor psiho-sociale a colaboratorilor, epuizarea fizică şi emoţională, abuzul de alcool, autoizolarea, incapacitatea de a rezista la impresiile psiho-traumatizante din penitenciar.

 

Fenomenul stresului penitenciar implică un şir de intervenţii la diferite nivele: asistenţa psihologică a colaboratorului sistemului, măsuri de profilaxie, suportul psihologic în urma stresului posttraumatic.

 

Sarcina primordială a unui sistem penitenciar constă în a oferi condamnaţilor posibilitatea să ducă pe viitor o viaţă social responsabilă, fără încălcarea legilor, ceea ce, de fapt, presupune implicarea în activităţi de realizare a acestei sarcini unui personal sănătos, educat, profesionist.

 

Dacă se va lua în consideraţie problemele individuale ale colaboratorilor, suportul moral, întărirea pozitivă a rezultatelor muncii colaboratorilor, acest lucru le va permite să se simtă mult mai bine şi se vor implica cu o mai multă importanţă în activitatea lor profesională.

 

 

Natalia ANTONEVICI,

Şef al Secţiei activitate psihologică cu personalul a

 

Departamentului Instituţiilor Penitenciare